Referate pentru Scoala - referate, comentarii, compuneri, subiecte rezolvate
Referate si esee la materia

Politici economice anticiclice

Politici economice anticiclice

In vederea atenuarii fenomenelor de instabilitate din viata economica actuala a tarilor lumii, guvernele si agentii economici specializati concep si adopta masuri pentru limitarea acestora. Asemenea masuri s-au intreprins inca din secolul trecut, dar au fost intregite si perfectionate pe masura mai bunei cunoasteri a interdependentelor din cadrul economiei, relevate de teoria economica.

Politicile anticiclice isi au originea in modalitatile diferite de percepere a cauzelor fluctuatiilor ciclice. Ele se pot grupa in doua mari categorii: politici de influentare a cererii agregate si politici de influentare a ofertei agregate. Pentru influentarea cererii agregate34 este necesara interventia statului in economie prin urmatoarele actiuni: politica cheltuielilor publice, politica monetara si de credit si politica fiscala. Aceste politici au la baza teoria lui J. M. Keynes, conform careia cauza principala a fluctuatiilor agregate ale activitatii economice consta in modificarile nedorite ale cererii agregate, in raport de posibilitatile de evolutie a ofertei agregate. Pentru atenuarea efectelor negative ale fluctuatiilor ciclice, J. M. Keynes a conceput o serie de mijloace si instrumente de politica economica, cum ar fi: cheltuielile publice, sistemul de impozite si taxe, rata dobanzii si masa monetara, sistemul asigurarilor sociale de stat etc., care au fost perfectionate si au devenit componente ale politicii economice pe termen scurt. Aceste politici sunt promovate de stat si aplicate prin organismele sale, institutiile financiar-bancare si alti agenti economici, intr-o anumita logica si corelate in functie de conditiile si gradul de cunoastere a realitatilor economice.



Politica cheltuielilor publice, in faza de recesiune, presupune cresterea cheltuielilor bugetare (chiar chiar cu pretul unui deficit bugetar inflationist), in scopul de a mentine sau impulsiona cererea agregata. Prin aceasta actiune, cererea globala in crestere va antrena cresterea productiei, in special de bunuri de consum, marcand inceputul unei relansari economice. Cheltuielile de la bugetul statului vizeaza achizitii de stat, investitii social-culturale, investitii in intreprinderi publice etc.

Politica monetara si de credit are ca principale instrumente: rata dobanzii, creditul si masa monetara. Aceste instrumente sunt folosite in mod diferentiat, in functie de starea conjuncturii economice. In faza de boom prelungit, cand rata inflatiei atinge niveluri ingrijoratoare, iar pericolul aparitiei altor dezechilibre in economie este major, se aplica, de regula, o politica monetara restrictiva, prin punerea in miscare a instrumentelor specifice: sporirea ratei dobanzii, restrictionarea creditelor, controlul masei monetare etc. Efectul consta in reducerea cererii de bunuri de consum si a investitiilor si deci franarea activitatii economice, insotita de o stabilizare a preturilor, dar si de o crestere a somajului. In faza de recesiune se procedeaza invers, rata dobanzii scade, ceea ce determina sporirea volumului creditelor si a masei monetare in circulatie, iar pe aceasta baza se stimuleaza cererea de bunuri de consum si de investitii, cu efecte asupra cresterii productiei si, implicit, asupra gradului de ocupare a fortei de munca. Evolutia ratei dobanzii si a volumului creditelor se bazeaza pe manevrarea taxei scontului si variatia rezervelor minime obligatorii - ca instrumente de politica monetara utilizate de Banca Centrala.



Politica fiscala consta in utilizarea sistemului de impozite si taxe in scopuri anticiclice. In faza de recesiune statul poate reduce fiscalitatea (scaderea impozitelor directe si/sau indirecte), lasand o parte mai mare a veniturilor la dispozitia agentilor economici, stimuland astfel consumul si investitiile. In faza de boom, statul procedeaza,

Atenuarea fluctuatiilor ciclice din economiile tarilor dezvoltate, pana la jumatatea anilor '70, a sadit incredere in viabilitatea politicilor anticiclice care vizeaza influentarea cererii agregate, in raport cu starea generala a economiei. In plus, in aceste tari s-au produs o serie de schimbari structurale, care au favorizat atenuarea fluctuatiilor cererii agregate, prin aparitia unor stabilizatori automati ai cererii agregate cum ar fi: sistemul fiscal progresiv asupra veniturilor; modul de acordare a indemnizatiilor si alocatiilor pentru somaj si asistenta sociala; relativa rigiditate a preturilor; modul de stabilire a salariilor si a altor categorii de venituri prin contractele colective de munca; cresterea rolului firmelor mari si puternice, prin care se asigura politica de gestiune a stocurilor si a programelor de investitii pe termen lung si de asigurare a resurselor de finantare, independent de faza ciclului decenal etc.



de regula, la cresterea fiscalitatii (in special a celei directe), pentru a frana cererea globala in expansiune (ca urmare a cresterii veniturilor) si a incerca sa stopeze dinamica inflatiei, sporind ponderea impozitelor in materia impozabila (veniturile impozabile). In acest fel, se incaseaza si sume suplimentare la buget, care acopera deficitele acumulate in faza de recesiune.

Acest set de politici anticiclice, de inspiratie keynesista, trebuie aplicate in mod corelat si in raport cu situatia concreta a altor variabile si interdependente din economie. In functie de acestea, va predomina un anumit tip de politica economica. In practica economica internationala s-a dovedit ca nu exista retete miraculoase si universale privind promovarea si succesul politicilor anticiclice si ca efectele scontate ale acestora depind, in mare masura, de interpretarea lor in raport de realitatile economice din fiecare tara si perioada.

Influentarea ofertei agregate se bazeaza pe aplicarea a doua grupe de masuri: a) realizarea de reforme structurale, care sa permita afirmarea concurentei si preturile libere, prin eliminarea centrelor de putere economica (oligopoluri, centrale sindicale), care pot obtine venituri independent de evolutia ofertei; b) manevrarea unor parghii economice, care sa ofere perspective bune de profit pentru producatori, stimulandu-i astfel sa mentina sau sa sporeasca oferta de bunuri.



Ambele grupe de masuri se bazeaza pe functionarea deplina si normala a mecanismelor pietei. Alterarea mecanismelor pietei libere creeaza disfunctionalitati intre cerere si oferta, instabilitate, fluctuatii ciclice, inflatie si somaj.

In esenta, cele doua categorii de politici anticiclice (bazate pe cerere si oferta), se refera la raportul dintre economie si stat, dintre interventie si noninterventie in viata economica, inclusiv pentru depasirea fenomenelor de criza.

In conditiile contemporane, alaturi de politicile monetare si de credit, de cele fiscale si cheltuielile publice, statul intervine (indirect) in economie si prin alte instrumente cum ar fi: programarea economica, planificarea activitatii economice in sectorul public, politica subventiilor etc.